Vestiarele în care se schimbă juniorii lui Dinamo de la Onești arată impecabil Înainte, pe acel loc stăteau doar ruinele unor vestiare modeste
Juniorii lui Dinamo stau pe Facebook în cantonament și încearcă, fără succes, să aducă animatoare în camerele de la Săftica. La câteva sute de kilometri distanță, pe un teren izolat din Onești, alți puști care joacă în tricourile alb-roșii aleargă de rup pământul, mânați de glasul dur al lui Ioan Sdrobiș. „Părintele” e neschimbat. Poate doar albastrul ochilor să se fi diluat odată cu trecerea timpului. „Umblau șerpii pe aici când am venit”, spune arătând mândru către vestiarele al căror alb strălucește acum.
Puiu și câinele de lângă teren
În orașul care a dat-o lumii pe Nadia Comăneci, fotbalul a murit la finalul anilor ’90. Echipa locală, FC Onești, a prins două sezoane de Divizia A din ambiția lui Nicolae Puiu, unul dintre cei mai controversați patroni de club apăruți vreodată în peisajul trist al fotbalului nostru. Apoi s-a stins. Rămâne și acum, chiar dacă plin de rugină, gardul tunelului pe care Puiu îl făcuse pentru ca animalul său preferat, un câine uriaș, să poată sta lângă teren în timpul meciurilor. A dispărut și Ursu, animalul-mascotă de la stadion. A rămas doar o mână de maidanezi care latră inofensiv atunci când vreo figură necunoscută trece de porțile stadionului. Peste drum de stadion se aud însă glasuri de copii.
Între Reșița și Onești
Ghidat de voci, te apropii de un gang plin de buruieni. Zâmbești ironic gândindu-te că aici, printre plantele crescute necontrolat, sunt marile proiecte ale dinamoviștilor. Depășești momentul, mergi înainte câțiva metri și dai de verdele curat al gazonului. Din tribună se aude un alt glas, dar ceva mai gros. „Băăăă, nu mai sta pe călcâieeeee!”. E Ioan Sdrobiș, omul care coordonează proiectul lui Dinamo de la Onești. „În trei luni am făcut tot ce vedeți voi aici. Ne-am mișcat repede”. Inițial, din cauza distanței, nu îți dai seama ce reprezintă acel „tot” despre care vorbește cu atâta mândrie bătrânul antrenor. Pornești pe marginea terenului și te apropii de vestiare. De afară, un miros de nou te înconjoară. Odată ajuns în interior vine confirmarea, iar mobilierul pare abia scos din țiplă. „Condiții ca aici nu există în prea multe locuri din țară. Și, vă rog să mă credeți, am umblat prin multe orașe pe la centrele de copii și juniori”, spune „Părintele”, care pleacă imediat pe un drum interminabil al amintirilor. Se oprește la Reșița, o perioadă călduță și un oraș asemenea pentru tehnician: „Ce echipă aveam acolo! Nu exista meci la care să nu avem stadionul plin. Venea un vuiet din tribună de mi se făcea pielea ca de găină. Îi vedeam pe oameni cocoțați prin copaci doar să vadă meciul. «Bă, îi vedeți pe ăștia de vin să vă vadă? Pentru ei trebuie să muriți, bă!» le spuneam în vestiar”.
„Dinamo are prima opțiune”
Înapoi în prezent, doi oameni, reporter și fotoreporter, încearcă să țină pasul cu bărbatul de 66 de ani îmbrăcat în pantaloni scurți. Ideile și pașii săi circulă prea repede dintr-o cameră în alta. Sdrobiș se oprește în biroul său și întreabă cu un zâmbet șiret: „Câți antrenori, fie ei și din Liga I, se pot mândri cu o cameră ca asta, care să fie doar a lor?”. Antrenorul începe apoi să explice cum s-a născut parteneriatul cu Dinamo: „Președintele Badea a venit de trei ori aici, la Onești. Ultima dată când a vizitat locul, nu i-a venit să creadă ce a văzut”. Continuă prin a spune obligațiile alb-roșilor: „Ei asigură bugetul nostru și, în schimb, au prima opțiune atunci când apare un jucător. Dacă nu îl vor ei, atunci îl dăm mai departe la CFR Cluj, la Rapid„. Cuvântul rivalei Steaua stă pe buzele reporterului. „Da, și la Steaua! Noi trebuie să supraviețuim din ceea ce producem”, spune „Părintele”, care se refugiază din nou în trecut: „În fiecare an, de ziua mea, mă sună băieții ăștia pe care am avut încredere să-i arunc în focuri încă de tineri. Frunză, Grigore… Îi mai întreabă soția mea, în glumă «Măi, dar de ce îl mai sunați, că v-a făcut de toate. V-a înjurat, v-a strâns de gât, ce nu v-a făcut?!»”. Răspunsul e, de fiecare dată, același, spune Sdrobiș: „Fără «Profesor» nu am fi ajuns fotbaliști”.
„Asta am visat!”
O întrebare rămâne fără răspuns: De ce și-ar mai dori bărbatul de 66 de ani să stea ore în șir pe teren, după atâția ani în fotbal, în loc să-și ducă bătrânețea alături de familie? Ochii lui Sdrobiș strălucesc: „Asta mi-am dorit dintotdeauna! Când Nicolae Badea mi-a spus despre parteneriatul ăsta, l-am întrebat «Domnule, dar de ce să nu facem noi o Academie de Fotbal. Una sănătoasă, unde să crească tinerii fotbaliști». Sigur, una pentru puterea României, că nu ne comparăm cu ce e afară. Iar eu asta am făcut toată viața, indiferent unde am fost. Fie că am antrenat în Liga a II-a, fie că am antrenat în Liga I. Am crescut tineri”. Iar de la Dinamo Onești pot apărea, în curând, oameni care să îmbrace tricoul lui Dinamo. Cu mândrie, nu din obligație, așa cum o fac unii dintre juniorii de acum”.
Dacă reușesc să trimit la București un jucător sau doi, mă pot considera un om fericit și împlinit. Mulți dintre ei merită. Sunt foarte buni. Trebuie să nu se piardă Ioan Sdrobiș
Dinamo Onești evoluează în Liga a IV-a în județul Bacău
66 de ani este vârsta pe care o are Ioan Sdrobiș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER